Degeaba mă plâng tot timpul că sunt pe drumuri. Sau că alerg între 2, 3, 5 proiecte… pentru că de fapt, cea mai productivă și energică și creativă sunt fix atunci când sunt mai ocupată. Și dacă nu am “proiecte”, mi le creez. Le caut, le provoc, le planific, mă ofer voluntar, sau accept un nou job despre care luna trecută nici nu știam că exista.
Cred că de fapt îmi face bine adrenalina aia, “stressul”, alergătura. Nu pentru că nu m-aș simți bine singură acasă (No way! E unul dintre momentele mele preferate!). Am atâtea cărți și filme în așteptare, manuale de limbi străine, cursuri de actorie, atâtea exerciții de făcut – eu n-aș putea să mă plictisesc vreodată! Dar realizez tot mai des că am nevoie de un scop și de un sens. Abia atunci energia mea se autoregenerează. * link on meaning creates happiness
Am găsit la un moment dat, în caietul meu de actorie din anul doi de facultate, o notiță care scria “cred că a fost cea mai fericită perioadă din viața mea”. Sigur, a fost scrisă într-un moment exuberant, dar venea în urma a două săptămâni în care am lucrat în continuu, aproape nu am dormit… avusesem ceva examen la regie, o filmare de noapte, două castinguri importante pentru care chiar m-am pregătit și un sitcom pe care il refuzasem. Puțin somn + multă acțiune = o gură până la urechi și o inimă plină.
M-a pus pe gânduri notița aia. Chiar m-am gândit serios: așa sunt eu?! De asta am nevoie ca să fiu fericită? Am oare o problemă cu mine de nu pot să stau locului?
Am eliminat în următorii ani și varianta asta, descoperind că nimeni nu se bucură mai tare ca mine de perioadele de “pauză”, de vacanțe… că aș putea pluti pe o mare turqoise mult, foarte mult, până să mă ajungă din urmă vinovăția… Am și denumit perioadele astea într-un fel acceptabil: perioade de acumulare. Am zis că dacă există perioade de expresie – cu spectacole, repetiții, filmări, workshopuri – ai nevoie și de perioade în care acumulezi cunoștințe, culori, mirosuri, experiență de viață, relaxare, etc. Și astfel evităm elegant cuvântul leneveală și-l ascundem într-unul mai drăguț, în cursul firesc al lucrurilor: acumulezi – exprimi – acumulezi – exprimi, etc.
La via e bella. Problema e când și dacă mai percepi sentimentul de utilitate… Asta-mi lipsește uneori la actorie. Acutul ăsta al nevoii. Că e nevoie ca tu să acționezi rapid. Senzația că cineva are nevoie de tine. Uneori vezi niște ochi umezi la sfârșitul spectacolului, alteori niște obraji roșii. Și speri că pe undeva acolo o fi și rostul tău. Dar nu poți cuantifica asta și nu poți lucra așteptând asta… pentu că ar însemna că ai deraiat. Nu e ăsta “jobul” actorului. You do the actor’s work.
Nevoia de scop și sens e una perfect justificată. E umană. Oamenii de știință s-au adunat, au discutat și au zis că e ok așa. Că fericirea noastră depinde de cât de tare credem noi că ceea ce facem are un sens. The meaning. Un studiu foarte interesant găsiți aici.
Iar un alt studiu zice că dacă îți place foarte, foarte tare (sau faci să-ți placă) ceea ce faci, vei deveni as la asta și că doar endorfinele alea de pot face să uiți de tine și să lași păasiunea într-o stare de flux. Aberez.
Ideea e că omul e mai complex decât actorul din el. Și că nu-i poți cere actoriei să acopere toate aspectele vieții tale. Și că tre să ai tu grijă să rămâi echilibrat și întreg la cap. Și să te poți întoarce mereu la actorie cu chef și curiozitate.
Your life experience makes you a better actor. Link Kate Winslet – live your life! An actor can’t help another actor…
Vestea bună asta e: că starea aia de flux, de care scriam eu în anul 2, nu vine doar când un mare regizor “îți pune mâna’n cap”. Poți să-ți găsești energia în orice altceva, dintr-un hobby – un part-time născut din pasiunea pt dans, creșterea unui copil, voluntariat la Greenpeace, adăposturi pt căței. Orice te face să te simți mai împlinit, mai “rupt-dar-fericit” când pui capul jos seara pe pernă, fix asta te va face să devii un actor mai bun.
Pentru că orice ai juca, fie și un proiect de acu’ 2-3 ani, are nevoie de cheful, răbdarea, energia, curiozitatea ta. O să fii mai fericit și mai entuziasmat când te duci la teatru, chiar dacă n-a sunat Tarantino între timp. Și într-un fel chiar e treaba ta să te duci fericit la teatru. O să ai chef de joacă și de risc. Pur și simplu, pentru că o parte din tine simte că are sens pe lumea asta.
Motivația e ceva ce se poate molipsi. Se propagă, dintr-un domeniu în altul, prin tine. Prin cel ce trăiește și experimentează. De asta zice kate winslet că tot ce poți să faci mai bine, când “nu faci”, este să trăiești. Pentru că asta implică atât de multe!!
Credeam că o să fie un început tihnit de toamnă, “până se dezgheață teeatrele”, dar nu, m-am asigurat eu că n-o să fie așa: 30 plus. Ham Fest. Moon by Dana Rogoz. Visul unei nopți de vară. Chic Bazar. Beckett în curând. Castinguri. Interviuri.
Și e doar începutul…
