Ingrid la pescuit

Despre bucuria de a fi Liber Profesionist

 

*Disclaimer: Acest articol nu face nicio secundă comparație între cele două statuturi “de la noi”: Liber profesionist / Angajat. N-aș fi îndreptățită să fac această comparație, pentru că am fost tot timpul de o singură parte a “baricadei”. Sunt doar niște gânduri, după aproape 10 ani de experiență ca actor liber profesionist, în care am descoperit că foarte multe aspecte ale acestui mod de viață mie mi se potrivesc de minune, pentru că sunt în acord cu valorile și nevoile mele. Probabil din acest motiv mi-a și fost frică de multe ori să renunț la anumite privilegii/libertăți și am evitat cu eleganță să fac vreo mișcare pe care să nu pot să mi-o asum până la capăt.

               

             Așa că m-am hotărât să fac o listă cu privilegiile astea, lucrurile care mă fac fericită și care țin de statutul pe care îl am, ca mic reminder pentru momentele în care le uit (“La toți ni’i greu”, din când în când!) și de asemenea, să mi le fixez ca un set de reguli pentru un eventual moment în care aș hotărî “să încerc și altceva”.

 

  • LIBERTATEA – de a-mi alege proiectele. Joc doar ce vreau, sunt proiecte în care cred 100%, pentru care am muncit pentru fiecare etapă: să ajung la casting, să-l iau, să trec de repetiții, să scot premiera, să programez spectacolele. Dacă le joc, înseamnă că le vreau.
  • CONTROLUL – asupra programului. Evident că există o prioritizare a programului în ordinea cronologică programării spectacolelor, dar dacă la un moment dat apare în viața mea ceva foarte important care mă solicită în afara țării, sau oricum, în afara teatrului, pot să spun temporar “stop joc”.
  • DIVERSITATEA – proiecte noi, oameni noi, suflu nou, inspirație. Pe lângă acumularea incomensurabilă de tehnici, abilități și informații la care ai acces atunci când lucrezi cu mai multe grupuri (trupe), se întâmplă un lucru minunat: descoperi oameni într-o formă pe care n-o bănuiai înainte. Și mai mult, te descoperi pe tine, de fiecare dată altfel. Am și rămas cu cel puțin un prieten de la fiecare proiect, datorită unor astfel de întâlniri.
  • PARTENERIATUL – relația Angajator/Regizor – Actor în perspectiva mea este o colaborare constructivă în care ambele părți au la fel de mult de câștigat din asta. Am grijă, tot timpul, politicos, ca drepturile mele să fie respectate și să nu mă simt “pe plantația” nimănui, ca să pot veni cu bucurie maximă la repetiții și la spectacole.
  • MOTIVAȚIA – verificată și reîntărită la fiecare casting, la fiecare proiect. Ca liber profesionist nu ai cum să te blazezi. Nimic nu vine “din cer”. E o alegere conștientă să te duci la un anumit casting, (dacă nu te interesează, nu te duci) prin urmare ești foarte motivat să iei proiectul respectiv, să repeți și să îl scoți la lumină.
  • ASUMAREA – am văzut recent un filmuleț cu un domn care definea antreprenoriatul printr-o singură propoziție: “îți desenezi singur viața!” E fix la fel. Ce poate fi mai frumos?! Anul ăsta am învățat să aleg. Am învățat să zic “nu”. N-a fost ușor. Iar când am zis “da”, am făcut-o cu toată ființa. Minunat sentiment.
  • ÎNCREDEREA – atunci când nimic nu vine de-a gata și fiecare pas trebuie ales cu grijă și consolidat cu multă muncă, crește și nivelul de încredere. Încredere în tine, în munca ta, în puterea ta de a-ți construi singur drumul, pentru singurul motiv că te cunoști mult mai bine.
  • ANGAJAMENTUL – față de tine însuți. E cel mai puternic. Ai ocazia cu fiecare proiect să te recalibrezi, să te descoperi, să-ți dai seama ce poți să duci, sau ce nu mai vrei să faci, să fii tot mai autentic, mai în contact cu tine însuți. Așa îți poți găsi “nișa” ta și poți identifica nevoile tale, specifice, cauza ta care să-ți antreneze determinarea.
  • CREATIVITATEA – nu te oprești niciodată din căutat. Instabilitatea te pune într-o situație în care trebuie să fii creativ și adaptabil. Acele perioade “instabile”, pe care le reclamă unii colegi, perioadele “dintre proiecte”, pentru mine sunt surse extraordinare de inspirație și de acumulare. Sunt perioadele în care am timp să fac tot felul de workshopuri, sunt perioadele în care reușesc să citesc, să văd filme, să-mi pun întrebări.  De câte ori n-ați citit o poveste de succes care începea cu “Nu mai aveam nimic de pierdut, mi-am pus lucrurile într-o mașină și am plecat la L.A.“? 
  • OPORTUNITATEA – de a face și alte lucruri, de mai ieși din “cutiuța” asta strâmtă a teatrului. Faptul că uneori actorii liber profesioniști au și alte job-uri, nu e neapărat din nevoie. Eu mă bucur de fiecare ocazie în care pot lucra cu neprofesioniști, în care mă întâlnesc cu alte lumi. Mă ajută enorm să nu mă blochez în “adevărul” acesta „absolut” al  teatrului, să descopăr și alte perspective, alte căi, alți oameni. Anul ăsta am spart orice prejudecăți aveam despre corporatiști și a fost minunat! Nu doar că m-am simțit mai reală, mai autentică, mai apreciată, dar am putut lucra la un nivel uman cu ei, nu unul teatral. E o experiență pe care trebuie s-o ai ca să o înțelegi.
  • MOTIVAȚIA FINANCIARĂ – E foarte simplu. Dacă muncești mai mult, ai mai mulți bani. Tu alegi cât poți să duci. Dacă vrei să te împarți între trei joburi, iar apoi să pleci o lună în Thailanda, se poate. Chiar poți, dacă vrei, să muncești, să strângi și să pleci unde vrei tu, așa liber profesionist cum ești. :)
  • RESPECTUL pentru TIMPUL LIBER – am învățat că dacă vrei zile libere, vacanțe, sărbători, trebuie să fii primul care să și le respecte, altfel angajatorii pot crede că ești “liber să lucrezi oricând”. Am învățat să-mi protejez (și să-mi identific în primul rând) perioadele de care am nevoie. Le fixez ca pe un alt proiect, iar apoi, cumva, universul așează celelalte lucruri, (spectacole, filmări, traininguri) într-un fel în care toată lumea e fericită. Eu am nevoie și de timp liber. Pentru a mă putea bucura de ce am.
  • RECUNOȘTINȚA – poate că n-are legătură cu liber-profesionismul, dar eu așa mă simt tot mai des – și când lucrez, și când am timp pentru mine. Am nevoie de liniște pentru asta. Iar liniștea o simt când nu mai duc în mine conflicte interioare. Am descoperit că multe din conflictele pe care le-am purtat de-a lungul timpului erau legate într-o formă sau alta de autoritate. Așa că pentru mine conștientizarea asta a libertății pe care o am e eliberatoare.
  • AUTO-EDUCAREA – evident, statutul acesta te pune în situația de a te documenta foarte mult – în primul rând despre PR, coaching, time-management, comunicare, casting și reprezentare. Faza faină e că nu numai că înveți practic domenii noi, adiacente, dezvolți abilități prin care să te susții și să te promovezi, dar sunt unii dintre noi care chiar devin specialiști în domeniile astea și își creaază singuri job-uri noi.
  • NOILE ÎNCEPUTURI – oportunitatea de a o lua de fiecare dată de la capăt. Știu că pentru unii asta poate părea o povară, dar cred că e doar o prejudecată care blochează noile descoperiri. Am avut bucuria de a lucra cu foarte mari actrițe care atunci când erau la lecturi, chiar citeau simplu și curat, “alb”, curioase, deschise către noi variante, noi oportunități, fără să simtă nevoia de a demonstra nimic. De fiecare dată când am lucrat într-un grup nou, care nu mă cunoaște, care nu proiectează de fapt nimic spre mine, care nu mă condiționează să fiu într-un anumit fel, am simțit liberatea de a fi cum vreau eu, sau poate cum nici eu nu știu că aș putea fi. Din punctul meu de vedere, de aici începe libertatea în teatru.
  • FORȚA – pe care o descoperi atunci când nu mai aștepți “să apară ceva” și pui mâna și-ți faci ceva-ul tău – de la text la producție. Ce poate fi mai autentic și mai curajos? Eu încă n-am ajuns acolo, dar știu două actrițe pe care le admir enorm pentru asta: Denisa Nicolae – care și-a făcut un one-woman show – „Tot ce-i minunat în lume” și Olimpia Melinte – care a pus mâna și a scris un serial – „Casting”. Câtă forță și ce bucurie trebuie să fie acolo, când știi că totul e al tău, toată nebunia aia în care i-ai mai angrenat și pe alții există pentru că tu ai avut ideea, determinarea și curajul să faci asta. Chapeau, fetelor!
  • VALORILE – alegerile astea de care tot zic, pe care un liber profesionist le face constant, sunt cele care îți formează caracterul. Reușești astfel să îți stabilești niște criterii, îți formezi gustul, părerile, drumul, până la urmă. Chiar nu mai contează ce faci mai departe. Și dacă alegi la un moment dat să faci altceva decât teatru, pentru că e mai în acord cu valorile tale, mie mi se pare că a meritat drumul. Și că teatrul te-a făcut să cauți și să găsești (alt)ceva prin care să te exprimi, să exiști mai bine.
  • DECIZIA – finală e a ta. Oamenii nu sunt mașini, au nevoi diferite, la momente diferite. Artiștii creează și pentru asta au nevoie de inspirație, de viață, de experiențe. Dacă la un moment dat simți că pentru tine e mai bine să-ți iei un an “sabatic”, să călătorești în jurul lumii, sau să faci voluntariat pentru o fundație umanitară într-o țară din lumea a treia, poți să faci asta. Știu pe cineva care chiar a făcut-o. Fără dată fixă de întoarcere. S-a retras treptat din spectacolele pe care le avea și a pornit într-o călătorie inițiatică. Sunt convinsă că atunci când va performa din nou va fi mult mai bogată și va avea mai multe de oferit decât mulți dintre noi, care stăm cumnți acasă și adunăm proiecțel după proiecțel. Curajul de a decide când spui “stop”, sau “vreau altceva”, încrederea în necunoscut… sunt lucruri pe care le învăț de la liber profesioniști.

 

               Dacă uneori sunteți foarte supărați pe ceva ce ați aflat legat de un teatru anume, sau despre un casting, un coleg, un regizor, ceva care vă rănește, vă dezamăgește, sau chiar vă dezgustă… vă invit să respirați adânc, să vă uitați în jur, la viața voastră, la alegerile voastre și să vă dați seama în ce măsură vă reprezintă.

               Sunt multe lucruri care sigur v-au făcut fericiți într-un moment sau altul, v-au motivat, v-au format, și alea chiar sunt ale voastre, nu vi le poate lua nimeni. Ce-ar fi să plecați de acolo? De la ce vă doriți și de la ceea ce vă reprezintă cu adevărat? Cum ar fi viața voastră dacă nu ați mai ceda presiunii grupului, a colegilor, a părinților, și în loc să alergați după angajări (doar pentru că “pe mama ar liniști-o”, sau pentru că “toți colegii mei se duc la concurs”) – v-ați folosi energia, timpul și v-ați provoca talentul căutând forma voastră unică de expresie a divinului din voi?

               Ce-ar fi să fim un pic mai sinceri și mai autentici? Ce-ar fi dacă nu ne-ar mai fi frică de necunoscut și ne-am da voie să găsim forme noi de a trăi, de a experimenta viața asta, fie ea și de actor liber profesionist?

 

Just sayin’…

LOVE <3.

Prima zi de blog!

ana by Iulian Nan 

 “Caietul” meu de actorie

 

 

Astăzi este prima zi a blogului meu. Un blog despre actorie, despre experiența încercării de a afla ce e actoria, despre parcursul aventuros al actorului liber profesionist (în România!), despre viața privită prin “filtrul” actoriei. Actoria ca mod de viață.

 

Mi-am dorit să devin actriță din clasa a 8a… Aveam 15 ani atunci! Asta înseamnă jumătate din viața mea!!! M-am luptat să-mi urmăresc visul, să pot face teatru la liceu, la facultate, apoi am făcut și un masterat și un doctorat… totul din dorința de a aprofunda, de a căpăta noi cunoștințe și abilități, dar și experiență, din convingerea că “învățatul” actoriei nu se termină niciodată. Încă mai cred asta. Este un proces în care “sapi” tot mai adânc și cu cât te duci mai adânc, cu atât devine mai vast. Să descoperi actoria e ca și cum ai face scufundări într-un lac (aparent) în care te duci tot mai adânc, totul devine sălbatic, întunecat, dar apoi ți se deschide în față o vale subacvatică superbă, imensă, vie, colorată și realizezi că de fapt ești pe fundul unui ocean infinit.

Am călătorit prin lume făcând workshopuri pe metode despre care la universitate doar citisem. Am citit multe cărți, am lucrat cu tot felul de regizori și coregrafi, am căutat să am cât mai multă experiență, în săli mari, sau mici de tot, în baruri, în spații improvizate, sau în teatre de renume… și cu toate astea, când ajung la audiții/castinguri, sau la prima lectură mă simt din nou ca la început, în disconfort și total neîndemânatică, întrebându-mă dacă chiar am învățat ceva în toți anii ăștia.

Bineînțeles că în situații din astea nu prea ai ce să faci decât să lași tot ce știi deoparte și să-ți dai voie să experimentezi (cu grație și vulnerabilitate), să trăiești o experiență cu totul nouă și să vezi ce iese de acolo. (Sau să vezi ce iese din tine, acolo! :) )

Problema cu actoria e că uneori poate s-o ia razna destul de rău. Te poate sfâșia pe dinăuntru, poate să te facă să vrei să fugi urlând până pe partea cealaltă a Pământului. Dar într-un mod absolut bizar, te îndrăgostești de procesul ăsta. Este ca atunci când ești îndrăgostit iremediabil și uiți să mănânci, să dormi… Realizezi că râzi și plângi și lucrezi de 12 ore, sau poate 14, dar n-ai vrea să fii niciunde altundeva. Și apoi te simți recunoscător și norocos că ai reușit cumva să ajungi aici, să faci ceea ce iubești, cu oameni uluitor de talentați de la care înveți în fiecare moment, și mai iei și bani pt asta! :)

Sună patologic, știu, și poate că într-o anumită masură chiar e. Oamenii “normali” nu trec prin asta zi de zi, poate doar ocazional, în cele mai extraordinare momente ale vieții lor. Dar poate că fix pt extraordinarul ăsta ne și facem actori… Actoria îți poate provoca cele mai fericite, dar și cele mai groaznice momente din viața ta. Devine treaba ta, ca actor, să manageriezi cumva momentele astea și să le integrezi în viața ta personală, să îți găsești echilibrul prin celelalte aspecte ale ființei tale.

M-am hotărât să scriu despre experiențele asta. Și s-o fac public, ca să-mi întăresc angajamentul. M-aș bucura să aflu dacă aveți gânduri, preocupări sau experiențe similare. Întotdeauna îți prinde bine să știi că nu ești singur. Și de asemenea, dacă sunt poate alte aspecte legate de actorie care vă preocupă… vă rog să-mi scrieți mai jos, la comentarii.

Temele mele principale, sau categoriile (în termeni de blogging :) ) includ:

1.Repetiții

2.Spectacole

3.Workshopuri

4.Filmări

5.Ședințe foto

6.Evenimente relevante. Festivaluri. “Exerciții de generozitate.”

7.Întâlniri cu profesioniști remarcabili

Blogul meu e un exercițiu, o provocare să fac ceva curajos și absolut nou. Am citit de atâtea ori bloguri care m-au inspirat, m-au ajutat cumva și mă tot întrebam despre ce aș putea eu să scriu. Acesta este răspunsul și încercarea mea. Felul în care mă accept ca persoană care se gândește (poate prea mult) la ce face. Este ocazia mea să descopăr bloggingul ca pe o experiență care să mă îmbogățească, să mă provoace, sau măcar să-mi dau voie să greșesc încercând.

Bine ați venit pe blogul meu de actorie! :)

Ps: Încă am foarte multe de descoperit despre ce presupune să ai și să întreții un blog, multe lucruri tehnice (etichete, butoane, foarte multe opțiuni), așa că vă rog mult să aveți răbdare, o să-mi găsesc calea cât de curând!