Timp vs. bani

do-less-with-more-focus

Timpul este o resursă mult mai valoroasă decât banii. Cu gândul ăsta mi-am început eu anul. Așa s-a și născut hotărârea ca anul ăsta „să fac mai puține lucruri, dar mai bine”. După un final de 2016 total razna, când atinsesem pentru prima dată în viața mea paradoxul corporatist: „am mulți bani, dar nu mai am timp să-i cheltui”… am simțit nevoia stringentă de ordine și reprioritizare. Căutând ceva concret de care să mă apuc, în acest sens, mi-am dat seama că sunt două direcții, două „teme” care mă bântuie de mult:

  1. Să învăț să zic „NU”!
    Mie îmi vine cel mai ușor să accept majoritatea experiențelor care îmi apar în drum. Văd peste tot oportunităti de dezvoltare, găsesc tot felul abilități pe care nu știam că le am (și iată, pot să le exersez!) așa că sfârșesc prin a mă supra-încărca, de dragul noilor  provocări. Cred că de vină e un de de curiozitate, combinată cu un mare chef de experiențe noi, de aventură, (lucruri pe care le bănuiesc a sta undeva la baza alegerii mele de a face actoria), dar care pe termen lung duc la epuizare și superficialitate. Când ești tot timpul sub presiune, alergând între trei joburi, oricât de viu te-ar face să te simți adrenalina și multi-taskingul, cred că de fapt te îndepărtează progresiv de la performanță, ca artist, și de la împlinire, ca ființă umană. Pentru mine, așadar, provocarea anul ăsta va fi să învăț să aleg rapid (și să mă țin de asta) dacă chiar am nevoie de o „oportunitate”, sau dacă pot să spun, politicos, „nu, mulțumesc”, sau „stop”, sau „destul”. Cred că în fiecare secundă facem alegeri și îmi doresc ca alegerile mele să mă țină pe drumul propriu, să mă las deviată.

 

2. Time management.

Ah, această ieee magică a unui supliment de timp! Habar n-am ce înseamnă (încă), dar aș fi atât de recunoscătoare dacă ar funcționa! Am atât de multe agende pline de liste, de planuri, de proiecte care abia așteaptă să-mi fac timp pentru ele!…  Așa că abia aștept să-mi fac ordine, să nu mai simt că-mi neglijez nici antrenamentul, nici mica mea familie.

 

Bineînțeles că dacă ești ocupat, în actorie asta echivalează cu a fi antrenat, dar cred că pe termen lung, trebuie să te obișnuiești să te întorci „la game” constant. Să te întorci la sala de gimnastică, sau la aia de dans, la orele de canto, la orice tip de antrenament simți tu că îți este necesar. Mi se pare esențial să nu uităm că orice instrument neacordat cedează la un moment dat, sună fals, exact ca în muzică.

Mai mult, cred că starea mentală a unui actor ar trebui să fie tot „antrenată”. Asta o să-l facă mai viu, mai alert, mai prezent. E ceva la care putem lucra în fiecare zi: să citești, să scrii, să vezi filme, sau spectacole de teatu, să asculți muzică clasică (dar nu numai), să înveți să cânți la un instrument, sau să meditezi, orice tip de antrenament care îți liniștește mintea și te ajută să te focusezi e de apreciat și de practicat. „Claritatea precede măiestria” spune Robin Sharma. Exercițiile de respirație conștientă sunt, din nou, o practică de mare folos, mai ales atunci când ești „prea” ocupat și nu ai timp de un antrenament complet.

 

Întâmplător (sau nu), mi-au ieșit în „drum”, la început de an, două cursuri la care m-am înscris fără ezitare și pe care pot să vi le împărtășesc:

  1. Despre cum să ne setăm prioritățile – și cum să lucrăm apoi, aplicat, asupra lor. Este un curs de dezvoltare personală care mi-a fost recomandat, vă las un link aici către un articol și către cursul ținut de doamna Elisabeta Stănciulescu, pshiterapeut/coach.
  2. Corporealism – un curs de dans contemporan ținut de Florin Fieroiu la Linotip, un coregraf și un profesor pe care abia aștept să-l reîntâlnesc. Link cu detaliile evenimentului aici, poate ne vedem la dans!

Mi-am dat seama, citind articolul despre prioritizare, că dacă aș ști să fac asta bine, ambele „probleme” de care vorbeam la început s-ar rezolva de la sine. Aș reuși, în mod natural, să identific ce mă deviază de la planul meu și ar trebui refuzat, iar timpul nu ar mai fi un dușman, ci un aliat, poate chiar un factor motivațional. Iar al doilea curs pentru mine e ocazia ideală de a ieși din comoditatea/relaxarea de sărbători, de a intra iar în starea de „cantonament” specifică stagiunii și m-ar ajuta să lucrez la flexibilitatea și sensiblitatea corpului meu, așa cum trebuie să fie un „instrument acordat”, că tot ziceam. Sunt foarte entuziasmată și abia aștept să mă apuc de treabă! (Deși programul pe ianuarie deja se anunță provocator. 😉 ) 

Voi cum stați cu prioritățile? Se stabilesc de la sine, sau folosiți câte un moment ca cel de început de an pentru a le ordona? Cum reușiți să vă manageriați timpul, programul, echilibrul profesie-viață personală, ca liber profesioniști? Pentru mine e o provocare continuă.

 

Vă urez un an nou cu multă inspirație, antrenamente solicitante, proiecte provocatoare, multă energie pozitivă, concentrare și profunzime în tot ce faceți!

 

ps: Andy Szekely spune, într-o conferință, că ar trebui să fim conștienți că toate resursele sunt nelimitate (inclusiv banii), pot varia, dar singura resursă care nu variază, care este limitată este timpul. El doar se consumă. (Cel puțin așa cum îl putem noi percepe și controla acum. :)) Iar pentru mine ăsta e un gând care mă face să reevaluez felul în care aleg să-mi petrec timpul. Momentul ăsta nu se va mai repeta niciodată. Carpe diem!

uta-hagen

Uta Hagen – Respect pentru Actorie

Vă fac cunoștință cu Uta Hagen – o actriță excepțională și o profesoară absolut genială. O cunoaștem din filme, dar mai ales din cursurile ei de actorie predate la HB Studio, ale căror filmări au devenit esențiale în universitățile de profil din mai toate colțurile lumii. Este cunoscută prin felul în care a adaptat metoda lui Konstantin Stanislavski (prin exerciții practice) la nevoile actorilor din occident. Uta Hagen și-a dorit ca Arta Actorului să fie luată în serios, să fie bazată pe o tehnică profesionistă, concretă, care să pregătească „instrumentul” actorului pentru a funcționa de fiecare dată. A inventat exerciții pe care actorul să le poată face singur, dorindu-și ca și el să-și poată lucra „gamele” singur, în fiecare zi. Așa cum fiecare artist (muzician, pictor, dansator) își poate exersa singur tehnica, și actorul ar trebui să se poată desprinde de „scuza” dependenței de colegi, de spații de repetiții sau teatre.

Uta Hagen a pretins “Respect pentru Actorie” – așa cum se numește prima sa carte. Și-a dorit ca actoria să nu fie doar un meșteșug, dar o profesie respectată. A căutat dincolo de inspirație, de întâmplător, de talent, sau de „o zi bună”. A continuat să joace, dezvoltând în paralel o carieră pedagogică. Notele, cursurile, cărțile ei sunt pline de sfaturi practice, bazate pe experiență scenică. Are o abordare foarte directă, foarte sinceră de a trata dificultățile parcurse de actor în procesul scenic, iar exemplele folosite sunt situații dezarmante, recognoscibile de orice actor sau student la actorie.

Cărțile Utei Hagen sunt o lectură obligatorie indiferent de nivelul de pregătire. Sunt ușor de înțeles pentru începători, și edificatoare pentru cei cu experiență. Unii termeni care au intrat în vocabularul uzual al școlilor de actorie de la noi sunt deseori înțeleși greșit, sau discutați într-un sens prea larg, așa că în timp riscă să-și piardă utilitatea, pot deveni vagi sau doar informaționali. Ei bine, aici e sursa. Una dintre ele. Cărțile ei sunt un instrument bun și pentru cei cu multă experiență teatrală, cărora le-ar prinde bine puțină (re)organizare a tehnicilor și cunoștințelor acumulate. O adevărată recapitulare cu explicații, exemple și mai ales exerciții!

Uta Hagen a fost o actriță de origine germană, care a crescut în America și a devenit una dintre cele mai apreciate actrițe de pe Broadway, fiind cunoscută pentru roluri mari ca Nina (Pescărușul), Desdemona (Othello) sau Martha (Cui îi e frică de Virginia Woolf?). Una dintre întâlnirile care i-au influențat major cariera a fost cea cu regizorul Harold Clurman, pe care l-a întâlnit la Cui i-e frică de Virginia Woolf? (unde juca Blanche Dubois) și unde a avut cel puțin patru partneri în rolul Stanley, printre care Anthony Quinn și Marlon Brando. A devenit celebră ca profesoară la HB Studio, New York, o școală importantă de actorie fondată de soțul ei, Herbert Berghof (fost membru al Actors’ Studio). Printre studenții Utei Hagen sunt: Al Pacino, Jack Lemmon, Whoopi Goldberg, Liza Minelli, Sigourney Weaver, Amanda Peet and Mathew Broderick.

Vă las mai jos doar câteva citate, ca să vă tentez să-i căutați cărțile și să-i urmăriți lecțiile deschise (filmate). Am decis să păstrez fragmentele în engleză, pentru a nu pierde din claritatea mesajului lor.

  • Substitution. „I use the word substitution in a much broader sense. In fact, I could even prove that substitution can be used every moment of the actor’s homework and throughout rehearsal period for every stage of the work. Consequently, it can have its effect on every moment of the actor’s life on stage. I use substitution in order to „make believe” in its literal sense – to make me believe the time, the place, what surrounds me, the conditioning forces, my new character and my relationship to the other characters, in order to send me into the moment-to-moment spontaneous action of my newly selected self on stage.”
  • The Object Exercises: Endowment. „Almost nothing in our character’s life is what it is – but we must make it so! We endow the given circumstances, our own character, our relationship to others in the play, the place, each object we deal with, including the clothes we wear. All must be endowed with the physical, psychological or emotional properties which we want in order to send us richly into actions from moment to moment. And so, the example of turning an apple into an onion can be a beginning of comprehending that by turning one thing into another, or by supplying missing realities, actions may become sharper than usual, and that reality can be heightened instead of ordinary. It becomes a distilled reality, and that is what I love about it.”
  • Character. „Every actor should explore similar questions about his role. He should find the questions in the play and solve them for himself with identification. Whether he uses real or imaginary experiences, or both, is unimportant as long as he can believe in them and tap them when he needs them. This question-and-answer game continues until all possibilities for it are exhausted. To bring about a new me, with new but solid roots, need not to be discussed with the playwright, the director, or with fellow actors. It is secret laboratory work, and must stay secret. It is essential homework.”

 

Un „refresh” este întotdeauna binevenit. Uneori se întâmplă să dai peste un filmuleț, sau să găsești o carte în biblioteca unui prieten, să afli de un atelier pe o metodă despre care doar auzisei… sau să te întâlnești cu un partener de scenă care are cu totul și cu totul altă experiență decât tine. Fiecare „întâmplare” de genul ăsta este de fapt o nouă șansă, o nouă posibilitate de a te deschide, de a-ți îmbogăți cunoștințele, sau de a-ți schimba perspectiva. Dacă ți s-a părut până acum că sunt atâtea lucruri legate de un rol, de o repetiție, sau de o scenă primită la un casting care nu țin de tine, sau pentru care nu știi cum te-ai putea pregăti mai mult… ei bine, Uta Hagen demonstrează că sunt exerciții care pot fi făcute acasă, în timpul liber, sau la repetiții. Ea îi dă mult mai multă putere actorului, îl scoate de sub „umbrela” victimizării. Actorul nu mai este doar cineva care așteaptă să fie distribuit, sau regizat. Actorul lucrează constant asupra artei sale, conștient, programatic, el țintește sus, dar rămâne cu picioarele pe pământ. Cărțile Utei Hagen sunt rezultatul unei pasiuni uriașe pentru profesia noastră și vin în întâmpinarea nevoilor actorului modern. Castinguri, impresari, teatre de stat, dar și independente, turnee, music-hall-uri, școli private, dar și de stat, situația Americii din anii ’70 e uimitor de aproape de ce se întâmplă astăzi la noi. Sunt sigură că veți găsi ceva relevant acolo, ceva specific, pentru nevoile și dificultățile voastre. Cele două titluri majore sunt:

Respect for Acting

A Challenge for the Actor 

Iar lecțiile deschise le găsiți aici:

Uta Hagen’s Acting Class:

Despre beneficiile voluntariatului

keith-haring-one-man-show-details_a-g-8307166-0

 

 

 

          Dacă v-ați gândit vreodată să vă înscrieți ca voluntar, dar nu știați încă ce presupune asta,  nu v-ați găsit evenimentul potrivit, sau motivația necesară, vă împărtășesc câteva beneficii pe care le-am experimentat de curând, poate vă și inspiră. 

 

 

 

 

  • Un somn bun. După 8-9 ore de cărat, montat, notat, comunicat… cazi “lemn” și cu cel mai simpatic și tâmp zâmbet de mulțumire pe față. :) 

 

  • O formă de invidiat. Din nou, orice “post” ai avea ca voluntar, fii sigur că va presupune mai mult efort fizic decât te aștepți. De obicei în aer liber, ceea ce face mișcarea să fie și mai sănătoasă. Nu mai dai bani la sală și nu mai trebuie să-ți găsești timp pentru asta. Ai scăpat de-o grijă! Doar febra musculară de a doua zi te va face să zici “bună dimineața, mușchi, bine ai venit în viața mea!”

 

  • Te pui într-un context fericit. Oamenii nu vin la festivaluri sau la evenimente ca să se deprime reciproc. Dimpotrivă. Ideo Ideis, Undercloud, Ham Fest sunt doar câteva exemple de festivaluri unde am văzut cum organizatorii, dar și voluntarii, vin cu entuziasm, cu așteptări și planuri mari, cu multă curiozitate, deschidere și dorința sinceră de a participa cât mai mult, activ, la experiența respectivă.

 

  • Îți învingi timiditatea definitiv. În mod natural, organizarea unui festival sau a unui eveniment presupune lucru în echipă. Vei avea scopuri precise și va trebui să comunici clar, rapid și eficient. La finalul zilei ai și uitat că “înainte” îți era frică să te uiți în ochii oamenilor, sau că trebuia tot timpul să repeți ce ai spus, pentru că îți era frică să deschizi gura.

 

  • Descoperi că știi/poți să faci mai multe lucruri decât credeai. Dacă la început te-ai prezentat cu un fel de “nu știu, puneți-mă voi… numai să nu vă încurc…”, la finalul evenimentului vei realiza că ai trecut din post în post, în funcție de nevoie și de situația de “urgență” (întârzieri, decalări, modificări de program, etc.) și că te-ai comportat ca un adevărat Superman sau Wonderwoman, bineînțeles, fără să ai timp să te îndoiești de abilitățile tale.

 

  • Primești feedback imediat. După cum spuneam, a fi voluntar te solicită în mod practic. Ai lucruri concrete de care te ocupi și marele avantaj e că poți vedea rezultatul imediat. De asta nu mai ai timp să te îndoiești (“oare sunt un voluntar bun?” :) ) pentru că trebuie să acționezi precis și punctual: un anumit număr de afișe lipite, un număr de pavilioane montate, un număr de oameni înscriși la un concurs, sau un număr de bilete vândute. Sunt lucruri care rămân, pe care le poți vedea, care țin de tine și în cadrul cărora poți localiza imediat o problemă dacă apare.

 

  • Te relaxezi. Nu pentru că ai avea timp să stai la soare, ci pentru că mintea ta nu se mai ocupă doar de tine și de problemele tale. Atenția ta se mută în mod natural pe ceilați și pe ceea ce este de făcut. Îi dai minții tale ocazia să ia o pauză. Un mare cadou. Recomand din suflet experiența asta mai ales celor care își folosesc mult psihicul în “jobul” lor, cum sunt actorii. E mare lucru să te poți odihni din când în când.

 

  • Cunoști oameni frumoși. Evenimentele care solicită de obicei voluntari sunt provocate de un vis măreț și o cauză nobilă. E un tipar: o mână de oameni faini reușesc să atragă câțiva sponsori și să transforme minimum de fonduri într-o acțiune cu impact mare, pentru cât mai mulți beneficiari. Oamenii implicați în așa ceva se selectează în mod natural: sunt energici, determinați, încrezători, sunt generoși și inteligenți, iubesc cauza pe care o susțin și au capacitatea de a atrage și alți oameni pe care să-i molipsească. Sunt cei care acționează. O influență foarte bună, recomand. Din experiența mea de la Ideo (de 8 ani), prieteniile formate într-un asemenea context rămân solide mulți ani după evenimentul inițial.

 

  • Chimia corpului tău se schimbă. Dacă ați observat vreodată un grup de voluntari la festivitatea de închidere a unui festival, ați observat probabil și euforia generală. Toți par îndrăgostiți, zâmbesc cu gura până la urechi, sunt roșii în obraji, le sclipesc ochii și mulți încep chiar să plângă de fericire. Asta nu se întâmplă (doar) de la oboseală sau de la bucuria că au scăpat de treabă, ci datorită tuturor proceselor enumerate mai sus, care treptat, moment cu moment, le-au produs mai multă adrenalină (de la acțiune, de la urgență), endorfine (de la vederea obiectivelor reușite prin forțele proprii), dopamină (care se ocupă cu motivația și scopul comun, cauza). Trei hormoni care se declanșează în cele mai fericite și împlinite momente din viața noastră și care ne fac să vrem mai mult. Din cauza asta, majoritatea voluntarilor vor “recidiva”, vor vrea să revină la proiectul pe care l-au susținut, sau vor căuta și altele. Unii s-ar putea chiar să se reprofileze către noul domeniu descoperit atât de frumos.

 

         Așa că vă invit pe toți să vă gândiți la ceva care vă e drag, ceva care să vă motiveze și să vă dați voie să încercați experiența asta. Poate fi un festival de film, de teatru, un eveniment caritabil, o campanie pentru împădurire, sau una pentru curățenie, puteți să vă alăturați unui ONG care salvează animalele, sau unuia care strânge fonduri pentru copiii bolnavi de cancer. Orice cauză care te atinge, orice “bucățică” unde simți că ai vrea să schimbi ceva, e una bună pentru tine. Ocazii apar în fiecare zi. Astăzi, de exemplu, am auzit în timp ce conduceam, la radio TANANANA, despre Campania Let’s Do It Romania care se întâmplă în weekend. Iată! Un început. Pe 24 septembrie, dacă ai câteva ore libere, poți să te alături câtorva mii de voluntari care vor face România mai curată.

           Spor în tot ce alegeți să faceți! O săptămână prolifică și inspirată să aveți!

Recomandări de weekend

Teatru:

Romantic Fools – în seara asta la Godot. Un text cu mult umor despre dragoste, despre oameni îndrăgostiți și felul lor de a-și complica viețile, despre incapacitatea de a-l înțelege pe celălalt. Nu vă faceți griji, nu e nici siropos, nici didactic… pur și simplu o să vă recunoașteți și o să vă distrați. Un spectacol inteligent, cu actori foarte faini și dragi mie.

 

Film :

Noaptea Albă a Filmului Românesc! E un fel de “all in one shot”. De văzut, neapărat, cât mai mult din program!

Pelicula – prima ediție a unui festival de filme din America Latină! Sună atât de exotic încât trebuie încercat. Mai multe despre filmele din festival găsiți aici:

„Prin Película îmi doresc să aduc România şi America Latină mai aproape“

iar bilete pe https://eventbook.ro/elvirepopesco .

 

Muzică:

Bucharest Music Film Festival. Seara, dacă treceți pe la universitate, e ok să vă opriți să  „aruncați o ureche”, nu se știe când s-ar putea să vă atingă ceva… :)

 

Recreațional:

În weekendul ăsta se întâmplă Ham Fest ! Un eveniment caritabil organizat de asociația Red Panda dedicat “cățeilor și oamenilor lor” cu jocuri, concursuri, demonstrații de dresaj și multe alte surprize… O ocazie minunată de a petrece o zi în aer liber, de a învăța despre beneficiile aduse de un prieten patruped, sau de a ajuta cățeii din adăposturi. Ne vedem acolo!

Mai multe despre eveniment aici:

Ham Fest 2016, în acest weekend la Bucureşti

Să aveți un weekend minunat!